Ceaiul Alb

Ceaiul Alb era considerat ceaiul împăraţilor, fiind cules dupa metoda imperială: doar mugurele si cele doua frunzuliţe tinere care îl urmează. Acest tip este unul dintre cele mai delicate tipuri de ceai.

Bai Hao Yin Zhen este văzut drept ceaiul Alb de cea mai înaltă calitate. Doar mugurii nedeschişi, cărnoşi, fără nici un defect ai subspeciei Da Bai din regiunea Fujian, a Camelliei Sinensis constituie acest ceai. Aceste “Ace de Argint” acoperite cu perişori albi foarte fini sunt culese manual între 15 martie şi 10 aprilie, cand vremea este uscată.


2 raspunsuri la Ceaiul Alb

March 1, 2012 at 9:29 pm

În provincia Fujian din China a fost odată o secetă mare şi timp de multe sezoane n-a mai crescut nimic. În sate şi aşezări a bântuit ciuma şi au murit foarte mulţi oameni.
Când situaţia s-a înrăutăţit, bătrânii şi-au amintit de povestea unei plante sfinte care creştea lângă fântâna unui dragon, pe un munte din apropiere; conform poveştii, sucul extras din acea plantă reda fertilitatea pământului şi îi vindeca pe cei bolnavi. Mulţi bărbaţi tineri şi curajoşi din Fujian au urcat pe munte pentru a găsi planta sfântă, dar nici unul nu s-a mai întors, fiindcă fântâna era păzită de un dragon negru, fioros. În cele din urmă, doi fraţi şi trei surori din aceeaşi familie s-au hotărât să încerce să aducă planta.
Primul care a plecat a fost fratele cel mare, dar după 36 de zile încă nu se întorsese. Aşa că al doilea frate a pornit la drum să încerce să aducă planta sfântă, dar după 49 de zile nici el nu se întorsese. În cele din urmă, sora cea mică s-a hotărât să găsească planta şi pe fraşii ei, şi a pornit la drum spre fântâna dragonului.
Când a ajuns acolo, a văzut că dragonul îi prefăcuse pe toţi bărbaţii în stane de piatră. Folosindu-şi viclenia, a evitat vraja dragonului, a ajuns la fântâna şi la ucis pe dragon cu o săgeată. Apoi a cules mlădiţe din planta sfântă şi le-a stropit cu apă din fântână. Mlădiţele au crescut imediat, au devenit plante mature, aşa că fata a luat toate seminţele şi apoi s-a ocupat de stanele de piatră care fuseseră cândva oameni. A stors din seminţe un strop de suc pe fiecare stană, până când toţi bărbaţii au revenit la viaţă. Cei 2 fraţi şi sora lor s-au întors în sat şi au semănat seminţele pe coasta unui deal. Din el au răsărit imediat plante în plină floare. Fraţii au pus frunzele în apă fierbine şi au dat tuturor să bea, astfel încât toţi oamenii care erau bolnavi s-au însănătoşit.
Familia a redat fertilitatea pământului şi a redus ploile şi, din aceea zi, toate plantele din Fujian au devenit plante de ceai, iar descendenţii locuitorilor au băut ceai.

Sursa: ” Datina ceaiului” de maestrul Lam Kam Chuen

November 9, 2015 at 9:49 am

Frumoasa legenda :). E ceaiul pe care-l savurez in fiecare dimineata de ceva vreme.

LASA UN COMENTARIU